Gânduri pentru Basarabia

            . Trebuie să spun ceva care de mult timp îmi stătea pe limbă: românii de peste Prut sunt deseori mult mai români decât românii pseudo-europenizaţi din România. Opresaţi cum sunt de un stat puţin spus poliţienesc au demnitatea să iasă în stradă şi să-şi ceară drepturile. Când a fost semi-revoluţia din 2009 au dat dovadă de verticalitate. M-am simţit mândru că sunt român. E o mândrie care mi se întâmplă tot mai rar. Când am văzut inerţia socială de dincoace de Prut, am surâs cu dezgust.

              Vrei să iei pulsul unei naţiuni? Vezi câţi ieşiţi în stradă are când e vorba de apărarea propriilor drepturi.

               Românii de peste Prut deţin o cheie sufltească - e necesar să afirm asta – care ar redeschide adâncurile luminoase ale conştiinţei de sine naţionale. Pentru această idee ar trebui să mă pupaţi. De obicei cheia unui puzzle, în acest caz puzzelul fiinţei naţionale, se află acolo unde te aştepţi cel mai puţin : la fraţii noştrii basarabeni.

              Se încearcă cu succes ştergerea limbii române din conştiinţa colectivă care cândva făcea sumă comună cu a noastră. La servici li se cere să vorbească doar în rusă, altfel sunt daţi afară. E o puzderie de cazuri. Ies oamenii individual să protesteze pentru un drept încălcat cu dovezi clare, vin ,, miliţienii’’ şi ii bat rău. Se merge cu abuzul până foarte departe. A fost şi un caz în care un tânăr a fost împuşcat în cap. Atât de gravă e situaţia fraţilor noştrii. Dar ei la fel ca şi noi sunt ţinuţi în întuneric de mass-media.

            Inocenţi, nu naivi, au un zăcământ de bunătate care li se citeşte în grai, uitătură şi umblătură. Acest zăcământ sufletesc e tot mai atacat de rusificarea agresivă. Ai ce face ?... Modul de acţiune al serviciilor secrete ruseşti e mult prea dur. E de-ajuns să-mi amintesc cum au murit otrăviţi unii lideri ceceni.

            Să ne amintim cu mare veneraţie de soţii Teodorovici şi de versurile profund mişcătoare ale lui Grigore Vieru : ,, Să le  steie ocnelor imperii
                        Nod in gât in ziua destrămării…’’

            Nu aş vrea să cred că adevărata Basarabie a murit o dată cu ei ! Dar ca să nu fiu siropos până la capăt spun următoarele : nu mai cred nimic. România a ajuns o ţară de ţepari, de la femei de serviciu până la oameni de cultură, de la paznicul de noapte până la înaltele capete bisericeşti, totul e o mare ţeapă în România. Sincer mă apucă plânsul şi-mi vine să cer azil politic pe planeta Sirius. 

                   
                      În concluzie : rămâi cu bine ,, frumoasă soră basarabă !’’

                                            

                                                                  Mardare Rares